A fost cadoul său în ziua în care s-a născut. Poate că a fost singurul bebeluș din lume căruia i s-a dăruit un ceas de perete. Dar era cadoul bunicului, și pentru el avea să fie pentru totdeauna ceva special. Și într-adevăr, nu era un ceas de perete obișnuit. Dacă te uitai mai atent, era o căsuță mică, în care trăia o pasăre. Un cuc. Cucul ieșea din când în când și anunța ora. Cuc la 12. Cuc la unu. O treabă ușoară. Așa crezi. Însă acesta nu era un cuc oarecare. Era un cuc care știa să numere. Și nu doar timpul, minutele și secundele. Știa să numere oamenii. Să înțeleagă gândurile lor, să vadă viețile lor, să îi urmărească cum se trezesc, pleacă, se întorc, discută, studiază, se odihnesc. Și știa când să iasă din căsuța lui.