Ceea ce putem face pentru a suferi mai puțin nu este să iubim mai puțin, ci să învățăm, atunci când vine momentul despărțirii sau al pierderii, să nu rămânem blocați în ceea ce nu mai există. Să ne bucurăm de moment, atât cât durează, și să încercăm să-l facem cât mai frumos posibil. Să trăim riscând fiecare minut din viața noastră. În cele din urmă, să nu trăim mâine cu gândul la ziua de azi, care a fost atât de frumoasă, pentru că mâine vom avea obligația de a face tot ce ne aduce ziua de mâine. Și vom încerca să o facem și pe aceasta la fel de frumoasă.

Autonomia, iubirea, durerea, fericirea și spiritualitatea sunt cele cinci căi pe care le desenează Bușcai pe harta care duce la împlinirea omului, la conștientizarea sinelui. Cinci trasee pe care fiecare om trebuie să le parcurgă prin experiențe personale și în modul său propriu. Calea lacrimilor este, conform lui Jorge Bucay, cea mai dură dintre aceste căi. Este poteca durerii, a doliu și a pierderilor, dar chiar și așa, este o cale absolut necesară. Pentru că nu putem continua dacă nu lăsăm în urmă ceea ce nu mai este aici cu noi.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]