În anul 586 î.Hr., regatul Iudeea, care atunci reprezenta ceea ce mai rămăsese din poporul lui Israel în Canaan, a trăit o experiență devastatoare.

Templul se afla în ruine, ceremoniile au fost oprite, cea mai bună parte a națiunii a fost dusă în robie în Babilon, iar `Dintre cei săraci ai pământului, a lăsat mai mult cu vii și cu agricultori` (Regii II, XXV 12) (. . .)

Criza, din punct de vedere național, devenea mai acută având în vedere că cu un secol și jumătate mai devreme, în 722, Regatul de Nord, care includea cele zece seminții, a fost cucerit de armata asiriană și locuitorii au fost duși în exil, unde, în cea mai mare parte, au fost asimilați.

Dacă distrugerea în Iudeea avea să aibă o soartă similară, întreaga națiune ar fi fost anihilată și numele lui Israel ar fi fost șters.

(. . .) [Extras din textul introducerii ediției]