În esență, voi vorbi despre cei pe care i-am iubit, scria Albert Camus într-o notă pentru Primul om. Proiectul acestui roman la care lucra în momentul morții sale era ambițios. El spusese într-o zi că scriitorii păstrează speranța de a descoperi secretele unei arte universale care, prin modestie și stăpânire, va ressuscita în cele din urmă personajele în trupul și durata lor.

El a pus bazele a ceea ce ar fi fost narațiunea copilăriei primului său om. Această redactare inițială are un caracter autobiografic care cu siguranță ar fi dispărut în versiunea finală a romanului. Dar tocmai acest aspect autobiografic este deosebit de valoros astăzi.

După ce citești aceste pagini, apar rădăcinile a ceea ce va face personalitatea lui Camus, sensibilitatea sa, genesa gândirii sale, motivele angajamentului său. De ce, toată viața, a vrut să vorbească în numele celor cărora le este refuzată vorbirea.