Termenul „tehnologii emergente” încearcă să ilustreze faptul că istoria tehnologiei nu constituie un proces evolutiv. Invenția unui nou instrument, tehnică sau mediu are ca obiectiv inițial satisfacerea unor nevoi date și soluționarea unor probleme specifice, dar în același timp aduce la suprafață noi întrebări și stârnește provocări de nou tip.

Tehnologiile sunt dinamice, implicate continuu în fermentări, revizuiri, reproiectări, aflate, cu alte cuvinte, sub un regim de „frecventare” continuă. Acest volum colectiv examinează din această perspectivă tehnologiile cunoscute sub denumirea de „tehnologii digitale” și își propune, printr-o serie de studii, să plaseze în centrul interesului analitic dinamicile lor mutații, posibilitățile, dar și limitările pe care le-a adus integrarea lor în viața noastră de zi cu zi, în special în ultimele decenii.

Principalul obiectiv al acestui proiect colectiv este de a explora modul în care revizuirea radicală a mediilor digitale afectează domeniul patrimoniului cultural. Având în vedere că patrimoniul cultural, ca termen, încorporează multiple dinamici, negocieri, rupturi și reproiectări, cum ar trebui să ne apropiem de utilizarea tehnologiilor digitale în gestionarea și valorizarea acestuia?

Cum se lărgesc semnificațiile patrimoniului cultural după denumita „întoarcere digitală”? Cum influențează condiția digitalității percepțiile despre probleme legate de colecții, artă, muzee, arhive, patrimoniul cultural imaterial, dar și noi forme de producție culturală, cum ar fi jocurile digitale?

Cum se integrează în discuția despre cultură subiecte precum intimitatea, economia experienței, conceptul de atenție și analiza emoției? Care sunt noile profiluri profesionale care se formează în domeniul culturii și cum se integrează în acestea abilitățile digitale?

Ce efecte are „condiția post-digitală”, integrarea organică a „digitalului” în domeniul culturii? Ce dimensiuni ia acest fenomen, în special în perioada pandemiei?