Psihopatologia dezvoltării este a doua ediție a volumului anterior, care a avut titlul Psihopatologia evolutivă – O abordare dezvoltată (2011). Ca orice ediție ulterioară, își propune să fie o versiune îmbunătățită a primei ediții, atât în structură, cât și în conținut.

Aceasta reușește să facă acest lucru prin îndeplinirea a două condiții: Păstrează elementele pozitive ale ediției anterioare și adaugă altele noi, cu ajutorul cărora îmbogățește abordarea temelor sale, pentru a oferi cititorului o lucrare cu adevărat nouă.

În special: (a) Oferă o atenție și mai mare modelului ingenios al „cinci teme repetate”, dintre care cea mai importantă este axiomă: „Comportamentele disfuncționale reprezintă abateri de la cursul normal și se exprimă pe o continuu de grade de severitate”. (b) Prezentă toate abordările teoretice cunoscute, astfel încât cititorul să aibă o imagine de ansamblu completă a posibilelor cauze ale comportamentului problematic. (c) Folosește pe deplin cele trei modele disponibile de clasificare a comportamentului disfuncțional, și anume, cel clinic, cel empiric/factorial și cel educațional.

Cele două schimbări cele mai importante pe care le prezintă această ediție sunt: (a) adăugarea de noi date din literatura contemporană, care îmbogățește cunoștințele noastre despre psihopatologia infantilă și adolescentină cu rezultate ale unor studii recente empirice și clinice și (b) adoptarea modificărilor aduse de Manualul Diagnostic și Statistic în ultima sa ediție (DSM-5). Această modificare reprezintă cel mai emblematic element nou al manualului și este evidentă atât în structură, cât și în conținut.

Cele mai importante schimbări includ crearea de noi categorii diagnostice, modificările în criteriile de diagnosticare a anumitor tulburări și adăugarea de criterii pentru diagnosticul tulburărilor în viața adultă sau la vârste foarte mici.