Problema libertății voinței și a răului, și anume binecunoscuta problemă a teodiceei, a preocupat întotdeauna omul, filosofii și religiile popoarelor de pe pământ. Această problemă a devenit fundamentală și pentru religia și teologia islamică, deoarece opoziția pe care acestea o ridică între Dumnezeu și lume, între om și Dumnezeu, este semnificativă.

Omul este slujitorul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este domnul absolut, care îndrumă soarta omului după bunul său plac. Din acest motiv, în islam, foarte devreme s-a dezvoltat doctrina despre predestinare, care a deviat spre fatalism. Problema libertății umane a preocupat islamul pe baza modelurilor pe care le-a preluat din marile discuții pe aceleași subiecte ale teologiei creștine.

Se înțelege de la sine că teologii și gânditorii musulmani au dezvoltat aceste subiecte din perspectivele lor, bazându-se desigur pe datele credinței lor, însă și-au sistematizat gândirea pe baza modelurilor pe care le-au preluat din domeniile dogmaticii creștine și a dialecticii morale.

(Din introducerea autorului)