La aproape zece ani după „Șase personaje caută autor”, Pirandello scrie „În această seară improvizăm” (1929), care se mișcă pe același nivel cu cea mai faimoasă dintre lucrările sale: relațiile dintre Artă și Viață.

O trupă, cu regizorul-director în frunte, încearcă să „construiască” o dramă teatrală, pornind de la o povestire (scrisă chiar de Pirandello, desigur). Regizorul vrea să supună povestea, personajele și actorii propriilor sale concepții despre teatru, în formule și scheme, în efecte bine organizate de teatrism.

Însă actorii se „îmbracă” atât de mult în rolurile lor, încât rolurile „intru” atât de profund în actori, încât aceștia, exasperați de rețetele regizorului, îl alungă rapid din teatru și rămân singuri să trăiască locurile pe care le interpretează.

Nu mai este actorul A, caricaturistul B, rolul C - sunt personajele poveștii, o poveste de Invidie, „cea mai terifiantă invidie care există, invidia pentru Trecut”, care stăpânește un bărbat pentru soția sa și îl face să se mânie la gândul că ea ar putea visa la perioada veselei tinereți...