Monologurile lui Tennessee Williams reprezintă un obiect de studiu în școlile de teatru, unde sunt prezentate ca o cercetare asupra discursului teatral condensat.

Williams, la fel ca Pirandello, Miller și alții, creează personaje și prin intermediul acestora își transmit mesajele într-un mod indirect. În special, Williams este propice pentru studiu și analiză, deoarece în monologurile sale eroii pornesc de la un punct de plecare din trecut știind că parcursul lor nu are o destinație finală, sau, dacă are, aceasta este un impas.

Majoritatea eroilor săi încearcă să găsească un capăt -orice-, dar nu reușesc, deoarece sunt cuprinși de anxietatea singurătății care a înflorit în interiorul lor, motiv pentru care sunt purtați într-o vânătoare verbală haotică a unei himere, și astfel întâmpină dificultăți în a-și controla cursul gândurilor.

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]