Trăim o viață distorsionată, cu multe răni deschise și momente moarte. Suntem chemați să transformăm trauma personală care ne doare și nu ne lasă să trăim, în ceva mai puternic care ne va trezi și ne va reda puterea vitală pierdută.

Fiecare durere din noi, în loc să ne contamineze, poate deveni o comoară neprețuită în măsura în care o acceptăm și știm cum să o gestionăm. Dacă o tratăm corect și nu o respingem, va deveni forța de bază pentru transformare.

Prin procesul dureros dar terapeutic al iertării, treptat inima se înmoaie. Toate manierele disfuncționale pe care le purtam atâția ani și care ne țineau imobilizați, toate pietrele de moară care nu ne lăsau să zburăm și ne țineau blocați la sol, acum, printr-un miracol, dispar.

Începem să devenim plini de compasiune și milă față de toată lumea. Ne dăm seama că, dacă nu iubim, ne restrângem în interior. Atunci când iubim, inima se lărgește și apoi vrem să-i îmbrățișăm pe toți. Trăim în lume, dar într-un alt fel.

Viața nouă, cu începutul pe care îl punem în fiecare zi, se deschide în fața noastră însoțită de un sentiment de responsabilitate personală și speranță. Calea acum nu mai este descendentă, ca odinioară; simțim că ne ridicăm, chiar și atunci când ne doare. Și tot acest lucru este un miracol. Miracolul nu trebuie să-l așteptăm, ci să-l realizăm...