Patru ani după izbucnirea Revoluției Grecești, Grecia exista deja ca o entitate politică independentă. Avea instituții, avea guvern, avea corp politic, avea legi și reglementări. De asemenea, avea și o primă formă de recunoaștere și prezență internațională, în principal prin împrumuturile externe pe care le-a contractat.

Cu siguranță, nu era vorba despre un stat stabil și bine îngrijit. Disputele legate de puterea politică împărțeau diferitele componente ale grupurilor sociale puternice care existau anterior sau care s-au creat în noua situație. Războaiele civile reflectau dinamic aceste competiții violente.

În același timp, fostul tiran pregătea propria sa contraofensivă. La Istanbul, se mobilizau toate posibilitățile autorității otomane, care dădea impresia că ieșea cu dificultate dintr-un somn cronic. Doi mari lideri militari, Koutachi și Ibrahim, își îndreptau atenția spre fragila libertate greacă.

Întâlnirea dramatică a fost consemnată în cele două mari confruntări, asediile de la Mesolonghi și Atena. Pe câmpul de luptă, grecii au suportat distrugeri în ambele cazuri. Așa cum se întâmplă adesea în istorie, triumful dușmanilor Revoluției a dezvăluit slăbiciunea lor: puteau să învingă, dar nu puteau să supună.

Peste aceste două distrugeri și sângele vărsat, s-a fundamentat ferm Independența Greacă.