ÎN SEPTEMBRIE 1918, LA BUDAPEST, cea de-a V-a Conferință Internațională de Psihanaliză organizează un omagiu special pentru nevrozele de război. Printre vorbitori se numără Sándor Ferenczi, Karl Abraham și Ernst Zimmel, care au servit ca medici în război încă de la început și au făcut observații esențiale.

Observațiile lor referitoare la traumele psihice l-au determinat pe Freud să scrie introducerea la procesele verbale ale simpozionului; de fapt, el a simțit nevoia să revină la aceste subiecte serioase în cartea sa "Dincolo de principiul plăcerii".

Cartea prezintă un interes deosebit pentru istoricii care studiază problema războiului și ieșirea din acesta, dar și pentru psihiatr, psihanaliști, psihologi, asistenți sociali și organizații umanitare, care primesc, ascultă, ajută și îngrijesc astăzi soldații și populațiile civile care se confruntă cu noi forme de violență militară.

Datorită duratei sale, evoluției tacticilor și strategiilor, precum și violenței de care a fost teatru, Primul Război Mondial a trecut la un nou nivel. Pe câmpul de luptă, intensitatea focului, legată de utilizarea masivă a mitralierelor și a artileriei, a dus la o nouă formă de leziuni corporale, în special la vederea și mirosul.

Utilizarea, în caz de nevoie, a armelor ascuțite în timpul ostilităților a completat o imagine a violenței excesive. Totuși, subliniem că luptătorii de la front nu au fost singurii care au fost afectați grav de violență. Prisonierii de război au fost, de asemenea, victime ale violenței, la fel ca și cetățenii, extins și sistematic, mult mai mult decât credem, atât în perioadele de raiduri și retrageri ale soldaților, cât și din cauza evacuării orașelor și satelor, a stresului legat de insecuritatea sorții persoanelor dragi care fuseseră mobilizate sau care s-au pierdut pe front, a doliului, bombardamentelor și blocadelor, ocupației militare, chiar și deportărilor și masacrelor.