Colectia de eseuri de față plasează Balcanii în centrul evoluțiilor europene nu ca o zonă conflictuală problematică, ci ca o regiune de seamă a Europei.

Spre deosebire de opiniile stereotipice existente, autorii acestui volum susțin că Balcanii nu erau în urmă comparativ cu restul Europei, ci în multe cazuri au fost în avangardă și au anticipat multe evoluții vest-europene în decadele de dinainte și după 1900.

În a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, statele balcanice au devenit națiuni-staat independente. În timp ce se străduiau să-și consolideze suveranitatea națională, aceste țări priveau dincolo de strategiile tradiționale în formarea statelor, căutând o viziune alternativă inspirată de militarism și de politica economică națională; astfel, nu doar că au reușit în termenii lor, dar au schimbat Europa și lumea din 1912-1914 încoace.

Pe măsură ce Imperiul Otoman se debilita și se aplicau din ce în ce mai multe forme de diplomatie informală din partea Marilor Puteri în zona sa, relațiile dintre identitate și geopolitică s-au transformat simultan.

După cum sugerează colaboratorii acestui volum, rezultatul a fost fenomenul care urma să străbată întreaga Europă în decadelor 1920 și 1930: înlocuirea treptată a percepțiilor religiei și etnicității cu ideea de cetățenie și apartenență la un stat.