Thucydides a scris ceva infinit mai complex decât istoria războiului peloponezean, conturând într-un mod șocant natura umană.

Naratiunea sa constituie o excelentă reflectare a curentelor psihice. În conflictele de război, accentul din partea cercetătorilor este pus în principal pe factori externi, politici, economici, militari, ignorându-se participarea aspectului psihic. Cu toate acestea, realitatea psihică este întotdeauna prezentă și premerge oricărei realități externe, determinând-o într-o măsură inimaginabilă.

Prezenta studiu, radiografiind opera celui mai mare istoric, evidențiază acțiunea ascunsă a forțelor de distrugere și moarte care cuibăresc în nucleul existenței umane. Punctul în care procesele psihice ale indivizilor și grupurilor ajung la ceea ce ulterior apare ca „Istorie”, constituie o zonă care naște întrebări, fără răspunsuri evidente.

Cum? Factori psihici invizibili incită acțiuni politice și militare? În ce condiții interioare ale psihicului corespund fenomene precum războiul sau populismul? „Mulțimea” are întotdeauna dreptate? Cu anumite condiții, acestea pot constitui un rezervor în care forțele distrugerii se dezvoltă exponențial? Având în vedere specificațiile și restricțiile naturii umane (care sunt scandalos ignorate de la vremea lui Thucydides până în prezent), care sunt limitele instituțiilor și ale Democrației?