Anul 1974 a marcat sfârșitul unei întregi epoci și începutul uneia complet noi. Caracterul său tranziționar s-a reflectat într-un mod foarte vivid în contradicțiile sale. A fost, în același timp, annus horribilis și annus mirabilis.

Dezastruos, deoarece prima jumătate a fost marcată de cea mai întunecată versiune a regimului dictatorial care a provocat catastrofa națională ireparabilă în Cipru, care la rândul său a dus la colapsul acestuia. Uimitor, pentru că pe ruinele dictaturii s-a reconstruit cu o viteză aproape incredibilă și cu siguranță cu o eficiență demnă de admirat cea mai reușită versiune a unei vieți democratice line în statul grec.

Problema constituțională, care a fost îndelung discutată, a fost rezolvată într-un mod indiscutabil și, prin urmare, definitiv. În plus, au fost puse din nou bazele pentru participarea activă a Greciei în proiectul integrării europene.

Anul 1974 a fost determinant și pe un alt nivel. Acela al formării relațiilor greco-turce. Aproape toate pretențiile pe care Turcia le ridică până în prezent față de Grecia își au rădăcinile în intersecția dintre 1973 și 1974.

Ruptura din 1974 s-a reflecat elocvent chiar și în limbajul cotidian, în care divizarea „înainte de 1974” și „după 1974” a devenit un punct de referință, până în present.