În aceste texte selectate, care datează din 1905 până în 1938 și au rămas netranslate până astăzi, prin explorarea diferitelor forme de psihopatologie, se evidențiază principiul major freudian al conflictului psihic, precum și comportamentul ego-ului individului față de cerințele impulsurilor și ale realității externe. Individul, cu o natură și o poziție deviantă/narcisică, în încercarea sa de integrare în lumea externă, va intra în conflict cu realitatea curentă (principiul plăcerii în contrast cu principiul realității). În această încercare, recurgerea la nevroză sau psihoză semnifică o modalitate patologică de adaptare. Elementul major pe care îl aduce psihanaliza, în legătură cu structura și funcționarea psihicului, este că psihicul nu este unitar și compact, ci se compune din urme mnemonice, reprezentări și fantezii, în cea mai mare parte într-o formă inconștientă. Aceasta trebuie să fie evidențiată și gestionată de ego-ul unui individ, după ce acesta reușește să o conștientizeze, astfel încât să reducă șansele de a se îmbolnăvi. Aceasta constituie și marele pariu pe care îl face psihanaliza, ca analiză și ca terapie, prin procesul de evidențiere a procesului inconștient.