„Cea mai mare expresie a poeziei moderne din toate limbile” (T. S. Eliot), „ultimul lucru liric care a avut un impact european” (Walter Benjamin), au spus despre Florile.
Punând în locul naturii orașul, în locul eticii și idealurilor forma sugestivă a Răului, Baudelaire inversează valorile urbane: poetul și cartea devin o amenințare. „Dante al epocii noastre decadente”, acest ultim clasic și primul modern, își scrie epopeea lirică cu eroi prostituate, cerșetori, strângători de resturi, îndrăgostiți maladivi, iubitori de moarte, opioidomani.
Figuri ale interdicțiilor și extremelor, excluse din țesutul social, și totuși parte integrantă a acestuia, străbat Parisul semi-iluminat cu felinare cu gaz, se iubesc în camere parfumate, sunt bolnavi de nostalgie.
Femeia senzuală, pasională, de toate vârstele, este eroina principală a acestui limbo. Totuși, această revelație stranie și deosebită a nopții a fost subliniată de cele mai stricte reguli metrice, formulată în scheme poetice ale clasicismului.
Îmbinând vechiul cu modernul, efemerul cu veșnicul, trivialul cu neprețuitul, Baudelaire a redeterminat lirismul făcând din modernitate un ingredient cheie al noii estetici, având astfel ca rezultat simbolismul, dar în primul rând poezia modernă (europeană): Mallarmé și Rimbaud.
