Imaginile impresionante ale Fridei Kahlo (1907–54) au fost, în multe cazuri, expresii ale traumei. Trecând printr-un accident rutier aproape fatal la vârsta de 18 ani, sănătate precară, o căsnicie zbuciumată, pierderi de sarcină și lipsa copiilor, a transformat încercările în artă revoluționară. Prin autoportret fie literal, fie metaforic, Kahlo își privește spectatorul cu o privire îndrăzneață, respingând destinul de victimă pasivă, în timp ce împletește expresii ale experienței sale într-un limbaj hibrid care combină realul și suprarealismul: păr, rădăcini, vene, liane și trompe. Multe dintre operele sale explorează, de asemenea, ideile politice comuniste pe care le împărtășea cu soțul ei, Diego Rivera. Artista și-a descris picturile ca fiind „cel mai sincer și real lucru pe care l-am putut face pentru a exprima ceea ce simțeam înăuntrul și în afara mea.” Această carte introduce bogatul corpus de opere ale lui Kahlo pentru a explora hotărârea ei necontenită ca artistă și importanța ei ca pictoriță, simbol feminist și pionier al culturii latino-americane.