„Teogonía” lui Hesiod este singurul text sacru antic păstrat al grecilor. Deoarece Hesiod, cuprins de „mania divină” a poeților, laudă în ordinea succesiunii genurile nemuritoare.

Baza solidă a celor 1.022 de versuri ale Teogoniei prezintă psico-gonia zeilor și monștrilor în psihologia muritorilor. De la monștrii inconștientului nostru colectiv până la virtuțile supraconștiinței. Începutul este Haosul, apoi Gaia, Tartarusul intercalat și „lucrătorul de minuni” Eros, iar finalul este genul divin al lui Zeus, al celor nouă soții dumnezeiești și al celor douăzeci și șapte de copii divini ai săi.

Ciclul misterios al celor 33 de ani tropici ai soarelui, cunoscut de orfici, se regăsește în suma ființelor divine pe genuri și se intersectează cu tăierea versurilor în punctul de schimbare al genurilor. Teogonía conturează urmele unei noi forme de gândire. Precizia invizibilă a numerelor ghidează inteligența noastră.

Numerele sunt legate de cercurile corpurilor cerești cu scopul de a indica muritorilor greșelile și realizările sufletului lor. Numerele sunt cele care deschid calea și urmează două simboluri: Steaua cu șase colțuri și steaua cu cinci colțuri, imaginea sufletului și trupul omului, reflexia esenței sale.

Cele menționate mai sus, numerele și simbolurile, sunt cele mai vechi grecești, neavând nicio legătură cu religii ulterioare, organizații mistice și căi orientale sau vestice.