Aceasta este scrisoarea mea către Univers care nu mi-a scris niciodată – Veștile simple pe care Natura mi le-a spus – Cu o Măreție plină de duioșie Își oferă Mesajul În Mâini pe care nu le pot vedea – În cinstea Ei – Dragi – concetățeni – Fie ca judecata voastră să fie blândă – pentru mine [1862/1863]

Emily Dickinson este cea mai proeminentă poetă americană a secolului al 19-lea; împreună cu Walt Whitman, ei formează cei doi piloni de bază ai poeziei americane. Poezia ei, deși a fost scrisă la mijlocul secolului al 19-lea, preconizează modernismul și curentele literare care au urmat, având un impact puternic asupra unor poeți americani și anglofoni importanți din secolul 20 și 21.

Ceea ce o face să iasă în evidență nu este doar stilul particular al lui Dickinson: densitatea discursului, sintaxa eliptică, concentrarea persistentă a poetei asupra cuvintelor, realizată prin majuscule și celebrele „liniuțe” ale sale. Nu este vorba doar despre profunzimea contemplativă, originalitatea și ușoara ironie a acesteia, ci, mai ales, despre privirea nonconformistă și îndrăzneață a lui Dickinson, care nu a ezitat să conteste concepțiile conservatoare sociale și religioase ale vremii sale și – foarte important – să se opună cerințelor poetice existente. Dickinson a trasat propriul său drum solitar, care, cu trecerea timpului, s-a dovedit a fi cel mai inovator și durabil.

Această ediție – bilingvă, astfel încât cititorul să poată savura vigoarea originalului, dar și să verifice alegerile traducătorului – include 160 de poezii care acoperă întreaga gamă a operei lui Dickinson. Introducerea extinsă abordează probleme precum auto-izolarea voinică a poetei în sânul familiei, opiniile ei despre Dumnezeu și religie, modul în care percepea natura și moartea, autorii pe care îi admirava și lecturile ei, relația ei pasionată cu Susan Gilbert – soția fratelui său – precum și celebrele „Master Letters”, scrisorile pline de supunere pe care Dickinson le-a adresat acelui „Stăpân” misterios, care nu a fost încă dezvăluit cine era.

În final, este examinată relația sa contradictorie cu Thomas Higginson, „mentorul” ei, cum îl numea ea, care o sfătuia să nu publice poeziile ei „spasmodice” – după părerea sa – dar și atitudinea ambivalentă a ei față de faimă, pe care o evita să o revendice dar în adâncuri o aștepta.

În ediție sunt incluse extrase din numeroasele scrisori ale poetei, care iluminează personalitatea și obsesiile ei – de scriitoare și altele – precum și un bogat material fotografic și o bibliografie extinsă.

„Cu excepția lui Shakespeare, Dickinson manifestă cea mai avansată originalitate cognitivă în poezia Occidentului de la Dante încoace.” Harold Bloom, Cadrele occidentale

„Este greu să se epuizeze arta unică și plăcerea pe care o oferă talentul poetic al lui Dickinson. Cu imnul și enigma, cele două mici unelte de uz casnic, a cuprins „centrul” și „periferia” lucrurilor – două dintre expresiile ei favorite – în măsura în care imaginația umană a reușit vreodată.” Ted Hughes