“Spațiul și memoria sunt hărți pe care aceste schimbări își lasă amprentele” “legătura dintre ‘știri’ sprijină instinctul de ‘continuitate a supraviețuirii’ al Republicii Turcia…” Cele două propoziții de mai sus constituie principalele argumente pe baza cărora se fundamentează prezenta cercetare.

Mai specific, această carte explorează utilizarea ziarelor de către aparatul de stat turc și “paznicii” săi, ca un mijloc de propagare a ideologiei lor dominante. Acest lucru se realizează prin instrumente intangibile, cum ar fi semnificațiile ascunse pe care le găsim în spatele titlurilor de ziar, primelor pagini și prezentării știrilor.

În acest fel, studiul de față reprezintă, mai presus de toate, un “exercițiu mental” de a găsi, în primul rând, cele mai adecvate concepte și metode academice în domeniul analizei discursului -în termeni generali- pentru a valida modul în care informația (și ideologia la fel) este produsă prin titlurile ziarului și primele sale pagini și, în al doilea rând, pentru a descifra semnificațiile ascunse din acestea.

Monika Bednarek a discutat despre “discuția emoțională” și Teun van Dijk a subliniat că “faptele sunt reprezentate și memorate mai bine dacă implică și stârnesc emoții puternice”. Pe de altă parte, Vijay Bhatia a scris despre utilizarea specifică a contextului legat de o comunitate de discurs particulară, iar Theo van Leeuwen a oferit perspective interesante asupra comunicării vizuale. Acestea sunt conceptele aplicate și folosite aici, împreună cu altele foarte importante, pentru a stabili că în Turcia emoțiile sunt constant stimulate de Presă și mass-media în general, iar cetățenii trebuie să respecte inconștient principiul că “supraviețuirea Statului” este datoria tuturor.

O caracteristică a acestei politici implică utilizarea extensivă a culorii roșii (aluzia la ‘ay yıldız’, steagul turc), galben (o culoare vizual ‘agresivă’ folosită pentru avertizare) și negru (folosit pentru a denota evenimente grave), în timp ce albastrul servește ca o culoare pentru prezentarea știrilor “mai blânde” cu o dimensiune centrată pe om. Așa cum se argumentează pe bună dreptate, un nou model de polarizare este prezent în societatea turcă.

Prin urmare, necesitatea de a incita sentimente naționale și de a demonstra nevoia de a-și proteja țara de “Altul” determină aceste două politici să coopereze foarte bine, corespunzând unui aranjament de ‘element unificator’. Se pare că politica externă urmată de AKP față de periferia sa a creat o abordare centrată pe stat, religios modelată, neo-naționalistă, a cărei consecințe șocante încep abia acum să fie dezvăluite.