Studiul acesta se referă în principal și aproape exclusiv la dramă. Imaginea femeii ca personaj teatral a preocupat autoarea pe parcursul întregii sale cariere în domeniul teoriei teatrale.
În istoria civilizației, ordinea socială a fost patriarhală, iar femeile din toate clasele, în toate culturile și din toate timpurile, de regulă –cu câteva excepții speciale– se aflau într-o poziție inferioară. Nu este surprinzător că unele forme de protest feminist în teatru au fost întâlnite de-a lungul istoriei, de exemplu, în Medeea lui Euripide. Prin urmare, o perspectivă feminină și de gen în epoca actuală este inevitabilă.
Într-o anumită măsură, este inevitabilă și în teatrul neoelenic, având în vedere că și acesta începe cu un nume feminin și o revolta feminină: Erophile a lui Georgios (sau Jorțis) Hortatzi. Dacă Hortatzi este tatăl sau strămoșul teatrului neoelenic, așa cum obișnuiește să fie numit, Erophile este mama acestuia.
Istoria femeilor în teatru conține multe cazuri de subordonare feminină, dar și de rebeliune. De multe ori este un ax principal și mai frecvent un aspect secundar. Este de la sine înțeles că aici au fost alese în principal lucrări din prima categorie. Autorii acestora sunt într-o proporție mai mare bărbați, cu excepția ultimelor decenii ale epocii moderne, când mesajul conține în cel mai bun caz o progresivitate măsurată.
În multe cazuri, însă, imaginea vorbește de la sine, oarecum independent de autor. Aceste imagini autoarea încearcă să le prezinte și să le analizeze de-a lungul și pe parcursul istoriei teatrului neoelenic, atât în diacronie, cât și în sincronie.
