Explozia pandemiei Covid-19 a fost folosită de către puterile economice și politice dominante ca un pretext pentru o mai mare autoritarizare și comercializare a politicii sociale. După un deceniu de crize succesive (economică, de refugiați, climatică), amenințarea sanitară a fost instrumentalizată pentru a promova prioritățile politice ale neo-liberalismului.

Prin intermediul responsabilității individuale, au fost legitimizate practici de represiune, în loc de întărirea statului social, pentru gestionarea unei situații sociale fără precedent și neidentificate. În Grecia, închisoarea forțată acasă, stigmatizarea socială a tineretului și interzicerea manifestațiilor, gestionarea în general polițienească a pandemiei și bătaia cetățenilor, precum și gestionarea cinică a problemei refugiaților, au mers mână în mână cu promovarea unor dereglementări sociale fără precedent.

Privatizarea asigurărilor de sănătate, abolirea muncii de 8 ore, instituirea „Legii Falimentului”, sprijinul insuficient pentru transportul public, pentru structurile de sănătate și educație și înființarea poliției universitare sunt caracteristici ale acestui fenomen. O versiune autoritară a neo-liberalismului pare să câștige constant teren, încercând să stabilească legea și ordinea piețelor ca dogma atotputernică a vremurilor noastre.