Să adesea, brusc, neașteptat cerul se întunecă, nu doar iarna, plouă, ninge, fulgeră și de obicei vremea rea nu este plăcută. Totuși, apa – atât cea din ploaie, cât și cea din ninsoare – este necesară pentru câmpuri și plante, pentru copacii muntelui și pentru izvoare, râuri, lacuri, mări și, în general, pentru echilibrul naturii.

După furtună, când soarele iese, atmosfera devine mai curată. Așa și întristările vieții vin și trec. Ne dorim și sperăm să treacă. Au un rost și un sens. Pot fi utilizate și devin oportunități de auto-cunoaștere și maturizare spirituală.

Ele pot deveni repere pentru o cercetare mai profundă a sinelui nostru mai întâi și a atitudinii noastre față de semenii noștri. Prin iubirile, griji, amărăciuni, suferințe, dureri, probleme să descoperim forțe necunoscute în noi, talentele date de Dumnezeu, limitele și rezistențele noastre.

Ceva ce, voind sau nevrând, nu am făcut în alte momente de binecuvântare, prosperitate, fericire și eudemonism. Înfrânți, slabi, umiliți, să ne îndreptăm spre ușa deschisă a sfântului și minunatului, rugăciunii. Să deschidem fără rezerve inima noastră plină de durere.

Dumnezeul iubirii există pentru a ne asculta întotdeauna. Un singur lucru e suficient; cuvintele să fie umile și să fie neînsemnate. Dacă în mijlocul durerii noastre nu găsim cuvinte potrivite, această carte ne poate ajuta.

[Fragment din textul prefatei]