Dificultățile de învățare reprezintă cea mai numeroasă categorie de nevoi educaționale speciale și afectează un număr semnificativ de elevi, părinți, educatori și cercetători din multe domenii științifice.

Caracterul specific al dificultăților de învățare, aparținând grupului din care face parte dislexia, precum și informațiile incomplete au împiedicat adesea adoptarea măsurilor educaționale adecvate, rezultând confuzie și suferință pentru elevii cu dificultăți de învățare și familiile acestora.

Este în mod comun acceptat că dificultățile de învățare speciale nu pot fi abordate fragmentat, ci doar în cadrul tuturor factorilor din sistemul în care elevul trăiește și se dezvoltă. Poziția dominantă în acest sistem este deținută de educator, care reprezintă un factor decisiv în procesul de susținere și abordare a acestor dificultăți.

De aceea, devine necesară analiza critică a tuturor acelor caracteristici ale educatorului care îl transformă în regulator central al actului educațional și care sunt legate de acțiunea sa în context școlar.

Împreună cu aceasta, în cadrul nevoilor educaționale ale clasei interculturale, explorarea percepțiilor educaționale și a practicilor recomandate pentru susținerea eficientă a elevilor bilingvi cu dislexie prezintă un interes deosebit, deoarece evidențiază dimensiunile multiple și variate ale acesteia.

Deși motivele pentru care elevii nu sunt susținuți suficient în cadrul clasei generale variază, sperăm că această lucrare va promova înțelegerea modului în care educatorii își susțin elevii monolingvi sau bilingvi cu dislexie, și, în măsura în care îi revine, va contribui la o abordare mai corectă a dislexiei în cadrul școlii.