Este posibil să existe părinți care doar se supără pe copiii lor? Poate dragostea excesivă pentru un copil să fie, de fapt, o proiecție a imperfecțiunilor noastre? Poate o mamă să nu simtă dragoste pentru fiica ei? Sau și mai rău, să simtă ură?

Oare, în cele din urmă, ne creștem copiii exact așa cum ne-au crescut părinții noștri, chiar dacă spunem că nu suntem de acord cu această modalitate? De ce nu putem scăpa de 'lanțurile' în care ne-au înfășurat părinții noștri?

Abuzăm de copiii noștri pentru că ascundem în noi un copil abuzat, vrem ca fiul și fiica noastră să fie cu orice preț cei mai buni și primii la școală, pentru că în această constrângere ne-au condamnat și pe noi propriile noastre părinți.

Suntem autoritari, pentru că, în esență, ascundem un caracter foarte nesigur care a suferit în trecut comportamente autoritare din partea părinților săi...

[Fragment din textul de pe coperta din spate a ediției]