Capodistrias: „A fost scris în perioada mai-iulie 1944 pe insula Egina și a fost jucat pentru prima dată de Teatrul Național în martie 1946. Este una dintre cele mai complete tragedii ale lui Nikos Kazantzakis și una dintre cele mai interesante lucrări din dramaturgia neoelenică. Este împărțită în trei părți, fiecare cu un spațiu scenografic diferit, și este scrisă în versuri de treisprezece silabe în cea mai mare parte, în timp ce corurile femeilor sunt în versuri de unsprezece silabe cu mici variații. Psihologia eroului este similară cu cea din celelalte lucrări: El știe dinainte sfârșitul său, dar nu încearcă să-l evite. Dimpotrivă, merge conștient spre el, astfel consacrându-și libertatea.”

Hristofor Columb: „A fost scris în perioada mai-iunie 1949 cu titlul original „Mărul de aur”; a fost jucat de Teatrul Popular Grecesc al lui Manos Katrakis la Teatrul Municipal din Pireu în 1976. Columb întruchipează liderul, persoana puternică și dotată care, prin bogăția sa interioară, reușește să facă față oricărei dificultăți obiective și să scape de orice criză interioară, reușind să ajungă la sfârșitul misiunii sale. Putem, așadar, considera această lucrare bine scrisă ca un eseu asupra combativității omului și căutării libertății.”

Sodoma și Gomora: „A fost scris în iunie 1948 în Antibes, Franța, unde era stabilit autorul, în decurs de treisprezece zile (a început pe 6 iunie și a terminat pe 16 ale aceleași luni). A fost publicat pentru prima dată în revista „Noua Casă” vara anului 1949 și a fost difuzat în format reeditat; în 1954 a fost jucat la Mannheim. Din nou, tema cunoscută a istoriei evreiești, transformată, ne prezintă una dintre ultimele poziții ale autorului referitoare la problema existenței lui Dumnezeu. Lot, eliberat de opresiunea concepției lui Dumnezeu, realizează că „Dumnezeu este fiul fricii și nu tatăl său”. Astfel, spiritul său se eliberează și dobândește libertatea în dimensiunea spațiului și timpului în care trăiește.”

Buddha: „Una dintre etapele definitorii prin care a trecut formarea personalității lui Nikos Kazantzakis a fost aceasta a budismului. Se află în această etapă în jurul anului 1922, când, dezamăgit de realitatea grecească și amar, [...] trăiește la Viena și Berlin. Acolo a fost scrisă pentru prima dată opera în 1922, cu titlul original „Yang-Tche”, când era cufundat în nihilism. Stilul său inițial metric, în 3.000 de versuri, devine proză în 1932, este corectat încă o dată în 1940 pe insula Egina și primește forma sa finală la sfârșitul vieții sale. Lumea prin intermediul acesteia se prezintă ca un produs al simțurilor, fără o substanță obiectivă. Astfel, subiectivismul absolut oferit de aceasta devine echilibrul față de nefericirea exterioară, oferind individului libertatea sa absolut conștientă. Așadar, întreaga lucrare nu este decât o explorare a motifului cunoscut: libertatea există dincolo de frică și speranță.”