Voi începe spunând că am citit acum aproximativ 9 luni cartea "Teorema Iubirii" a autoarei și i-am dat 5 stele pe Goodreads, fiind o carte minunată pentru mine, pe care am început-o din nou imediat ce am terminat-o – lucru rar! Așa că nu am putut să nu o compar cu această carte. Și voi spune următorul lucru: iubesc autoarea pentru modul în care scrie, pentru că pune în prim-plan femei inteligente, educate și cu cariere în științele exacte, în timp ce bărbații se îndrăgostesc primii de ele într-o poveste de dragoste slow burn. Sunt cele două cărți identice din acest punct de vedere? Da! Am adorat însă această caracteristică și nu am găsit-o deloc descurajatoare? Da, da! Din câte am auzit, așa scrie în general autoarea și mie personal îmi place foooarte mult! Bee, protagonista noastră, este o tânără neurocercetătoare care preia un nou proiect la NASA și trebuie să colaboreze cu dușmanul ei de moarte și fost coleg de master, Levi, care este în secret îndrăgostit de ea de ani de zile. Bee tocmai a ieșit dintr-o logodnă eșuată și jură devotament științei și nu iubirii. Totuși, Levi o va susține în știință, unde autoarea abordează tema feminismului, și îi va arăta că dragostea are chipul unui inginer care iubește pisicile și gătește – adică, ok, bărbatul perfect! Mi-a plăcut foarte mult povestea lor de dragoste, însă nu vă ascund că am vrut să o zgâlțâi pe Bee la 80% din carte pentru că tot repeta cât de mult se urăște cu Levi și, în general, avea o „încăpățânare” enervantă. De asemenea, voi scădea un punct din recenzia mea pentru că am găsit finalul grăbit, aș fi vrut să îi văd mai mult împreună după toată ura pe care, potrivit lui Bee, au avut-o pentru 90% din carte. Cu toate acestea, voi spune că este o poveste de dragoste slow burn foarte frumoasă, enemies to lovers, având în vedere că narațiunea este din perspectiva protagonistei. Vi-l recomand cu mare drag!