Există multe filme western în istoria cinematografiei și și mai multe cărți au fost scrise despre acest gen și locul său în istoria filmului. Totuși, în ceea ce privește westernurile spaghetti, așa cum sunt numite westernurile italiene (westernuri europene, într-o mai corectă înțelegere a termenului, având în vedere că cele mai multe sunt coproducții ale Italiei cu Spania, Franța și Germania, în principal), s-au ocupat puțini, iar foarte puțini au încercat să clasifice aceste producții, care depășesc 400, au fost realizate într-o perioadă de 15 ani și au reprezentat mărfuri exclusive ale unei serii de săli de cinema de cartier sau centrale, majoritatea populare, din întreaga Europă, care au format o generație de spectatori înainte ca majoritatea dintre ei să fie distrași de ecranul mic și de relaxarea de pe canapea.

„După Homer, „mit” înseamnă o interacțiune verbală între zei și eroi. Mitul în Grecia antică este narațiunea care nu necesită nicio dovadă sau raționament logic. Astăzi „mit” înseamnă mărețirea sau exagerarea realității, reflecția dar și o adevărată poveste din care au fost eliminate toate imperfecțiunile. În orice caz, o redare liberă a situațiilor onirice. Cu aceste situații se ocupă și astfel de situații descrie spaghetti, mai mult decât orice alt gen cinematografic.” (Umberto Eco)

„Cinematografia trebuie să fie spectacol, întrucât aceasta cere publicul. Și pentru mine, cel mai frumos spectacol este acela care are de-a face cu un mit, cu o poveste bună.” (Sergio Leone)

„Westernurile spaghetti au toate ingredientele calității: Îndrăzneală, inventivitate, ritm, muzică memorabilă, spectacol, umanitate, umor, aventură. În concluzie: Este cinematografie 100%. Și este ceea ce iubim în gen chiar și astăzi.” (Clint Eastwood)

„Sunt un copil al western-ului, ca regizor și, mai ales, ca fan.” (Enzo G. Castellari)