Crizele, orice fel de crize, sunt oportunități. Oportunități și provocări pentru reflecție. Reflecție personală, reflecție colectivă, autocritică, revizuiri. Crizele semănă frică, panică și scot la suprafață cele mai ancestrale instincte de auto-conservare. În societățile moderne se dezvăluie individualismul extrem, hegemonia individului. A ființei care își pune sinele deasupra oricărei colectivități și nu permite, deci, nicio posibilitate de intersecție, de incluziune și cedare față de celălalt, aproape, care a fost lipsit în toate felurile de acest binecuvântat. Acest binecuvântat, care nu se referă la adunarea indivizilor, ci la coexistența persoanelor. Persoanelor, care se constituie existențial și moral într-o comunitate de relații interumane, moralmente consacrate, și nu într-o societate impersonală a intereselor individuale.