Această lucrare este rezultatul experiențelor unei iubiri experte față de copil, student, coleg, colaborator și orice om în general. Este analizată în mod specific iubirea, pe de o parte prin natura sa și, pe de altă parte, ca o practică cotidiană bazată pe valorile atemporale ale Evangheliei și principiile psihopedagogiei și didacticii moderne.

Iubirea este prezentată ca singurul sentiment care dă scop și conținut vieții omului, ca ființă socială, eliberează sentimente umane și ajută la împlinirea sufletească. În special pentru educator, este singurul mijloc prin care poate cuceri sufletul copilului și îl poate conduce să înțeleagă binele prețios al educației și formării.

Afecțiunea profesorului și lipsa autoritarismului sunt necesare chiar și atunci când copilul greșește sau face erori. Iubirea eliberează omul și alungă acel tip de frică care constituie un obstacol în calea fericirii umane.

Dacă adulții, părinți și educatori, iubesc cu adevărat copiii, niciun obstacol nu va opri capacitatea lor de a oferi copilului ce este mai bun pentru sănătatea sa fizică și mintală.

Iubirea adevărată se identifică cu învățătura creștină, nu este un concept abstract, ci are o persoană concretă către care trebuie să se manifeste, aproapele. Nu este percepută ca o simplă manifestare emoțională, ci ca o mișcare internă dinamică și nelimitată către celălalt. Este o putere activă și binefăcătoare a omului, care este mereu alimentată de credința în Dumnezeu al iubirii.