Arhimandritul Parthenios Kelaidis a fost prezent în toate Revoluțiile Cretană între 1858 și 1897. În Revoluția din 1866 a ridicat steagul și a fost considerat fără îndoială inițiatorul acesteia.

Șederea sa la Trieste și Livorno în Italia și interacțiunea sa cu mari politicieni, diplomați, juriști și jurnaliști greci și italieni, cum ar fi Grigore Uipilantis, Ioan Scalțounis, Roberto Galli, Alexandru și Anastasios Bizantios, a dus rapid la transformarea sa într-un diplomat excelent, luptând pentru drepturile legitime ale poporului cretan și eliberarea acestuia de sub jugul otoman.

Uneori credea că soluția Problemei Cretane ar fi lupta pentru unirea Cretei cu Grecia liberă, iar alteori lupta pentru o formă de autonomie, ca perioadă de tranziție până la unirea sa cu Grecia.

A fost ales Episcop de Kissamos și Selinos, dar nu a acceptat alegerea sa, pentru a putea fi în Italia și de acolo să lupte pentru libertatea Cretei.

Pe lângă activitatea sa națională intensă, Arhimandritul Parthenios Kelaidis a avut și o bogată activitate eclesială. Fiind un fiu dedicat al Bisericii Mame, a Patriarhiei Ecumenice, a fost prezent la Problema Mitropolitană, luptând ca Biserica Cretei să rămână parte integrantă a Patriarhiei Ecumenice.

În Problema Monahală, a fost alături de monahismul din Creta și a contribuit pentru ca mănăstirile insulei să nu fie închise, după ordinul dat de Înaltul Comisar al Statului Cretan, Prințul Gheorghe.

În cele din urmă, conflictul său cu Prințul Gheorghe a fost suficient pentru a fi persecutat și a găsi refugiu la Atena, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale, fiind întotdeauna alături de Eleftherios Venizelos.