Această carte reunește unsprezece studii care abordează rolul religiei și violenței în construirea identităților colective în Balcani.

Perspectiva cronologică este largă, întinzându-se de la secolul al XVII-lea până în secolul al XX-lea, cu excuzii necesare în timpuri chiar mai îndepărtate. O serie de alte teme relevante apar și ele în aceste eseuri, aducându-le coerență internă, cum ar fi trecutul otoman al regiunii și trecerea de la modurile de apartenență pre-naționale la cele naționale.

Influența durabilă a ortodoxiei în conturarea identităților balcanice este contrastată cu concepția modernă a limbii ca un determinant crucial al naționalismului.

A fost făcută, de asemenea, o încercare de a analiza nu numai percepțiile elitelor balcanice care au discutat despre identitate, fie ele prinți fanarioți, patriarhi, politicieni sau intelectuali, ci și pe cele ale celor care au ascultat, fie ei țărani analfabeți sau haiduci.