Istoricul Thanos Veremis analizează momente semnificative din istoria politică recentă a noastră, unele dintre ele fiind poate mai puțin cunoscute. Motive precum divizarea și conflictele între populismul conservator și cel radical revin constant.

Primul Război Mondial nu s-a încheiat în 1918 pentru Grecia, ci în 1922. Această prelungire a fost devastatoare pentru o societate expusă divizării. Venirea a 1.300.000 de refugiați în 1922-23 a determinat pe noii veniți, care s-au stabilit în centrele urbane, să se alăture radicalismului KKE. Datorită celor marginalizați de Catastrofă, Stânga a câștigat forțe pentru a rezista ocupantului din perioada ocupației dar și majorității parlamentare a statului postbelic.

Războiul Civil a fost câștigat militar de un stat de centru-dreapta, dar pacea a fost influențată și de învinși. Reacția profesioniștilor din dreapta, care erau acum amenințați să rămână în afara funcționării sistemului după reintegrarea societății divizate pe care o încerca Uniunea Centrului, a provocat impunerea unei dictaturi militare neașteptate.

Partidul conservator a găsit o nouă misiune după 1974 datorită modernizării pe care a impus-o în politică Constantin Karamanlis. Distincția sa între populismul de dreapta și influența benefică a Pieței Comune Europene asupra problemelor grecești a devenit cea mai importantă contribuție a sa în Grecia post-dictatorială.

Succesorul lui Andreas Papandreou, Costas Simitis, a reușit să adapteze modernizarea europeană și să întărească relația Greciei cu Uniunea Europeană prin aderarea țării la Uniunea Economică și Monetară. După cei cinci ani ai SYRIZA-ANEL la putere, scopul este de a elibera Grecia de neplăcerile devastatoare și divizive ale trecutului.