În afară de Nikos Kazantzakis, al cărui călătorie la Toledo a căpătat dimensiuni de pelerinaj spiritual, și de Ioannis Smaragdis și Evangelos Papathanasiou, nimeni altcineva, nici grec, nici străin, nu a reușit vreodată să péntruce în esența operei lui Domenikos Theotokopoulos.

De fapt, apropierea criticilor și teoreticienilor de artă față de creația sa supraumană amintește de povestea pe care Buddha a spus-o despre Adevăr, pe care l-a comparat cu un elefant, iar căutătorii acestuia cu orbi care se străduiau în zadar să înțeleagă ce era. Unul atingea trompa, altul piciorul, al treilea urechea, cineva coada.

Pentru toți aceștia, corpusul pictural al lui Greco continuă să rămână o insulă misterioasă și întunecată, o terra incognita, unde fiecare face după cum crede propriile sale proiecții, neputând să vadă imaginea completă și adevărată. Pentru că ceea ce vede nu este decât reflexia multiplă și înșelătoare a acesteia pe pânza teatrului umbrelor…

Această imagine completă și adevărată vine, după patru sute de ani și mai mult, să fie dezvăluită cu scriitura sa minunată și înzestrată de către Mimis Tsakonias, folosind ca trambulină monumentala sa peliculă a regizorului cretan.