Deși termenul „plăcere” este o referință curentă a psihanalizei moderne, câte lucruri are cu adevărat de spus? Deși, în general, este perceput ca un determinant al fuziunii sexualității cu durerea și plăcerea, astăzi a degenerat într-o utilizare pur descriptivă, care ascunde mai multe întrebări decât le ridică.
Și în timp ce se presupune că explică armonizarea plăcerii și durerii, se aplică la o gamă largă de probleme, destul de diferite între ele, pe care ar fi mai bine să le distincem decât să le confundăm.
Întorcându-se la unele dintre sursele plăcerii, așa cum le găsim în opera lui Freud și așa cum le-a elaborat Lacan, cartea de față speră să provoace o confruntare fertilă în ceea ce privește relațiile dintre plăcere și durere, autoerotism, conexiunile dintre satisfacție și excitație, efectele represiunii, precum și poziția corpului în teoria psihanalitică.
Scopul său este de a oferi un context interpretativ al lucrării lacaniene și de a încuraja dialogul cu celelalte tradiții psihanalitice.
