Războiul din Ucraina a scos din nou în evidență rolul crucial și importanța pe care o au Serviciile de Informații în procesul de decizie nu doar în perioade de război, ci mai ales în perioade de pace.

De la strategistul chinez Sun Tzu până la teoreticianul militar Von Clausewitz, colectarea de informații (spionaj sau nu) este considerată o Artă indispensabilă pentru înțelegerea inamicului și abordarea acestuia pe câmpul de luptă.

Arhitectura de Securitate Națională a fiecărei țări se bazează pe patru piloni: 1) Forțe Armate, 2) Diplomație Oficială, 3) Consiliul de Securitate Națională și 4) Comunitatea Serviciilor de Informații.

Această carte, unică în felul ei în literatura românească, îl introduce pe cititor în al patrulea pilon, cel al „Serviciilor Secrete”, dincolo de stereotipuri și clișee pe care le reproduce adesea industria de divertisment, literatura, dar și lumea jurnalistică.

Serviciile de Informații nu sunt „secrete” ci acționează sub „mister”. Nu sunt ilegale, dar aplică tactici în afara „cadrelor legale” pentru îndeplinirea misiunii lor. Nu sunt „fără control” ci evită „luminile reflectoarelor”.

Ofițerul de Informații (spionul, cum este cunoscut) își asumă riscuri zilnice pentru a apăra interesele Statului. În țara sa este considerat patriot și erou, dar în țara în care activează este perceput ca un criminal și țintă de neutralizare.