«Așadar, este necesar să mă exprim prin aluzii astfel încât, dacă scrisoarea ar ajunge să fie pierdută, în adâncurile mării sau ale uscatului, oricine o va citi să nu o înțeleagă... Fii însă atent să nu ajungă în mâinile unor oameni neinstruiți. Căci aproape cred că din acestea nu există alte teorii mai ridicole pentru (neinstruitul) popor, dar nici iarăși mai admirabile și încântătoare pentru cei ce au inteligență.
Când sunt repetate de multe ori și sunt auzite continuu timp de mulți ani, abia atunci sunt curățate cu multă grijă, precum aurul. Iar partea admirabilă a problemei ascultă să vezi care este... Așadar, și tu, fii atent să nu regreți vreodată lucrurile pe care le-ai lăsat să îți scape nedrept. Iar cea mai bună protecție este să nu fie scrise, ci să fie învățate pe de rost.
Căci este imposibil ca cele scrise să nu se piardă. De aceea, eu niciodată nu am scris nimic despre aceste probleme…». Platon, Scrisoarea a II-a (314a-b-c)
