Salvatores Dei a fost opera care a marcat parcursul literar al lui Nikos Kazantzakis. Ascetica, așa cum a fost intitulat opera la ediția sa definitică în 1945, a constituit evanghelia și credo-ul ideologic al gânditorului cretan.

Scrisă cu privirea îndreptată spre Odysea, reflectă strigătul lui Kazantzakis către omenire și anxietatea sa pentru omul viitor, noul Ulise. Opera a fost caracterizată de el însuși ca fiind mystique; chiar și astăzi rămâne deosebit de enigmă atât pentru cititori, cât și pentru cercetători, care au încercat să o abordeze pe baza unor criterii politice, filosofice și teologice, fără a lipsi însă și abordarea psihanalitică.

Acești patru axei au constituit baza pentru compunerea comentariilor interpretative ale acestei studii, care a apărut din necesitatea de a exista o ediție comentată pentru această operă grandioasă care rezumă viziunea asupra lumii a lui Kazantzakis.

Filozofia bercksoniană, însă, având legătură și cu evoluția creativă a limbii, dincolo de gândire, a influențat și orientările sale lingvistice și expresive, așa cum reiese din analiza critică simultană a manuscrisului și a edițiilor Asketice din 1927 și 1945.