Cele mai mari încercări în timpul Revoluției au fost masacrele și capturile. Tripolița, Chios, Naousa, Kasos, Psara și Mesolonghi au fost locuri de exterminare în masă a civililor și capturarea altora.

Bărbații erau, de obicei, executați imediat –cu câteva excepții, care puteau fi schimbate sau aduceau răscumpărare–, în timp ce femeile și copiii erau duși la piețele de sclavi. Vânzarea lor constituia o afacere profitabilă, veniturile acesteia finanțând războiul. Pașalele turcești și Ibrahim au capturat și ținut ca sclavi sau vândut la piețele de sclavi mii de persoane, în principal femei și copii.

Din 1827 începe o încercare disperată de eliberare a prizonierilor și căutarea acestora de către rude, care atinge apogeul în perioada lui Capodistrias. În carte sunt prezentate cereri de ajutor și alte documente adresate autorităților grecești și în special Guvernatorului, pentru a face posibilă eliberarea și repatrierea prizonierilor.

Informările rudelor conțin informații șocante despre capturarea și transportul lor în Egipt, Albania sau Macedonia, dar și în locuri îndepărtate ale Imperiului Otoman. De obicei, ei sunt căutați de mamele lor sau alți membri ai familiei, care declară că sunt dispuși să suporte încercările unei mari călătorii pentru a-și găsi copiii sau frații.

În mod similar, unii otomani cer ajutorul lui Capodistrias pentru găsirea rudelor lor care rămăseseră în Grecia. Rod al unei cercetări de lungă durată, cartea evidențiază una dintre cele mai tragice aspecte ale Revoluției: soarta miilor de prizonieri și efortul disperat al rudelor lor pentru identificarea și eliberarea acestora.