Dacă încercăm să analizăm povestea "Raței Sălbatice", nu vom ajunge la nimic. Subiectul, ceea ce spune cineva, nu are o mare importanță în teatru, la fel ca în întreaga artă. Importanța stă în felul în care o spune. Și o chestiune nesemnificativă poate deveni o capodoperă eternă atunci când îi insuflă viață o mare suflet creativ, așa cum putem rămâne și nepărtași și somnoroși în fața celui mai tragic subiect, atunci când este prezentat de mediocrități.

În special în ceea ce privește "Rața Sălbatică", merită să menționez următorul incident: Regizorul unui teatru care urma să o pună în scenă a fost obligat, din motive tehnice, să restrângă durata acesteia la două ore și jumătate - cât trebuia, conform unor reglementări, să dureze - în timp ce ea durează mai mult. Zile și zile s-a luptat, a citit și a recitit, până când a declarat că este imposibil: era imposibil să taie măcar o pagină din întregul spectacol fără a-l afecta esențial. Fiecare dialog, fiecare frază, fiecare cuvânt este esențial. Acest lucru se întâmplă doar cu lucrările mari, cu creațiile complete și vii, din care orice ai încerca să îndepărtezi va fi incomplet și mutilat.