„Lasă-ne, doamnă, să ne jucăm. Dar nu am avut timp să ne jucăm. Hai, doamnă, te rog, lasă-ne încă puțin.” Aceste fraze rostite de copii de grădiniță sunt motivația principală pentru scrierea acestei cărți. În grădinițe, se observă adesea fenomenul copiilor cu vârste cuprinse între 3-6 ani care imploră pentru dreptul lor fundamental la joacă; un fenomen care apare din percepția adulților în societățile moderne că, pentru a reuși, copiii trebuie să desfășoare activități impuse de un adult, în loc să se exprime și să exploreze prin joacă.
Este o percepție atât de paradoxală încât să lăsăm copiii flămânzi, însetați sau neodihniți așteptându-le succesul. Unele dintre problemele examinate în carte sunt următoarele: În ce măsură adulții care însoțesc un copil în dezvoltarea și educația sa (părinți, profesori, tutori sau îngrijitori) folosesc și valorifică suficient bogăția de oportunități pe care o oferă joaca? În ce măsură observă copilul în joaca sa și participă și ei la aceasta?
Ce știu ei despre ce este joaca și despre implicațiile sale în procesele de învățare și dezvoltare a copilului? Ce știu, de asemenea, despre posibilitățile de susținere a dezvoltării și educației copilului prin intermediul jocului? Ce condiții și termenii sunt necesari pentru ca joaca să îndeplinească adecvat rolul său în procesele de dezvoltare a copilului? Cum poate un adult să creeze un mediu adecvat și bogat în stimuli pentru joaca copilului? Care este, în general, rolul unui adult în joaca copiilor?
Obiectivul principal al cărții este de a contribui, prin prisma Pedagogiei Experiențiale a Jocului (Pedagogia Experiențială, Heuristică și Narativă-Dialectică), la conturarea unei noi abordări de lucru între părinți-copii, profesori-copii și, în general, adulți-copii, care să sprijine în mod cuprinzător procesele de învățare și dezvoltare emoțională, psihomotorie, cognitivă, socio-morală, creativă etc. a copiilor.
