În Nota către italieni, Lacan propune celei numite trinitate italiene, grupa sa italiană, să numească membri ai acesteia pe cei care vor solicita intrarea pe baza principiului trecerii. Le propune, așadar, o probă care poate conduce la verificarea faptului că există un analist. Există un analist doar în măsura în care o anumită dorință a sa a venit. Aceasta este condiția cărei, prin anumite laturi ale aventurilor sale, analistul trebuie să aducă semnul. Dorința analistului este o dorință de cunoaștere. Lacan opune umanității, care este definită prin fericire, analistului care dorește cunoașterea, plătind prețul de a fi rebutul umanității, deoarece aceasta nu dorește această cunoaștere. Jacques-Alain Miller, în lecția sa Simpozionul analistilor, una dintre predicile pe care le-am tradus în acest volum, ne-a arătat că modelul istoric al acestei dorințe fără precedent a psihanalistului nu este pentru Lacan nici dorința cunoașterii științifice, nici dorința unui anumit umanism care nu vrea să știe. Este vorba despre interacțiunea celor două.