Rușii nu au lansat un război împotriva Ucrainei. Nici împotriva Europei. Ei au declarat război împotriva realității. Dezinformarea și minciuna au devenit singurul mijloc prin care gândesc, aerul pe care îl respiră. Este absurd și brutal, dar este adevărul. Este „realitatea” rusă, care duce un război disperat împotriva realității. Împotriva faptelor, împotriva adevărului.
Ce poate să facă față acestui lucru? Întoarcerea la viață. Atingând suprafața dură a realității – simplitatea ei materială. Trebuie să vezi și să simți toate acestea, cu propriile tale simțuri. Trebuie să te arunci în rîul realității simple și brute. Să intri în ea, ca și cum ai pătrunde într-o mină. Realitatea este chiar aici. Lângă noi, sub noi și deasupra noastră. Este adesea dură, uneori banală, dar incontestabilă.
Realitatea războiului ne amintește că unii oameni pot redeveni fiare. Și că este posibil să murim în curând, noi și copiii noștri. Dar există o ieșire din asta. Și sunt cei care ne apără. Care întârzie venirea morții cât mai mult posibil. Adesea cu prețul propriei lor vieți.
Ucrainenii înțeleg realitatea. Realitatea pământului, a satelor noastre, realitatea înfloritoare a grădinilor noastre. Niciodată nu am dorit să plecăm de aici. Metafizica noastră a fost întotdeauna materială, filosofia noastră este împletită cu literatura, abstractizările noastre au răsărit din pământul artei populare.
„Înghițit adânc până la genunchi în pământ, mulțimea întunecată a căzut și s-a ridicat din nou…”, scria Vasil Štefánik acum o sută de ani. „Pământul suspina din bătăile inimilor lor”. „Înghițit adânc, până la genunchi în pământ”. În brațele pământului care suspină „din bătăile inimilor lor”. Ucrainenii au devenit una cu realitatea, sunt înrădăcinați în interiorul ei. Poate de aceea este foarte greu să fie învinși…
