Politica actuală a Rusiei sub conducerea lui Putin este o consecință a politicii imperiale-eurasiatice pe care o urmărește. Așa cum stau lucrurile, singura modalitate prin care Rusia își poate menține poziția de putere imperială este să își folosească forțele militare pentru a se extinde, resursele energetice pentru a șantaja și războiul informațional pentru a submina adversarii săi.
O strategie care conduce fie la implicarea într-un mare război sau chiar mai multe războaie regionale, așa cum s-a întâmplat în Ucraina, fie la prăbușirea regimului, fie și la ambele. Această politică ar putea lua sfârșit doar prin acceptarea faptului că Imperiul a luat sfârșit și că țara ar trebui să se autorecunoască ca un stat-națiune european (așa cum subliniază Navalnîi) și să își câștige prin politica sa, externă și internă, integrarea într-un singur sistem european.
În contrast, parcursul actual este practic sinucigaș și se va dovedi fatal, așa cum a fost în perioada Brejnev pentru Uniunea Sovietică. Reîntregirea cu Europa nu doar că ar reduce riscurile izbucnirii de conflicte armate, dar ar exclude și o „reîntoarcere” la „ trecutul mongol”, în interesul Europei și al Greciei în mod special.
Dorința Greciei rămâne unificarea Europei (inclusiv a Rusiei) și nu orientarea Rusiei către islam și China (caracteristic este saltul lui Dugin, de la alianța dintre ruși și grecii ortodocși, la alianța ortodoxiei ruse cu islamul turcesc).
Însă, după invazia din Ucraina, o astfel de perspectivă are acum ca premisă o schimbare radicală de conducere în Rusia și abandonarea eurasiatismului. Numai o nouă conducere, cu scopul de a transforma Rusia într-un stat-națiune și de a renunța la fantasmagoriile imperiale, ar putea să deblocheze Rusia de strategia eurasiatică. Și doar atunci Rusia ar putea schimba strategia și față de Grecia și Turcia.
