Descriind cu vivacitate epoca alexandrină-română, E. Tseller și G. Nestle în Istoria filosofiei grecești (trad. H. Theodoridis) menționează că societățile orașelor grecești, având un caracter cosmopolit, trăiau anxietatea metafizică.

În acea perioadă, știința se separa de filosofie, iar aceasta din urmă se apropia de religie, în timp ce orientalii hellenizați apăreau în școlile filosofice ateniene ca studenți sau chiar profesori. Atunci, în fața Areopagului, s-a prezentat un spertolog asiatic, Apostolul Pavel, care a vorbit despre un Dumnezeu necunoscut. S-a dovedit a fi stăpân al educației grecești. L-au ascultat cu plăcere, dar atunci când a vorbit despre Înviere, l-au dat jos de pe tribună.

Într-adevăr, biserica lui Hristos a predominat, însă mesajul învierii a pierdut din intensitate. În epoca modernă, filosofia s-a reîntâlnit cu știința. Oamenii, filozofici sau nu, din societățile cosmopolite contemporane nu sunt preocupați de cuvântul Apostolului. Lucrarea de față încearcă să exploreze reacția Areopagiților, dar și atitudinea omului modern față de un astfel de mesaj vesel.