În 1937, Meno ter Braak a scris unul dintre cele mai pătrunzătoare și dure acuzatoare împotriva național-socialismului. Eseul acesta, prin care își exprima îngrijorarea pentru popularitatea în creștere a lui Hitler, a fost publicat de Comisia Olandeză de Vigilentă a Intelectualilor Antinaziști.

El, bazându-se pe Nietzsche și concentrându-se exact asupra noțiunii de resentiment, susține că în procesul de democratizare, unde idealul egalității se ciocnește de realitate, oamenii trăiesc din ce în ce mai mult inegalitatea ca pe o nedreptate, ceea ce duce la invidie și ură.

În loc să aleagă pur și simplu o ideologie în detrimentul altora, ter Braak abordează național-socialismul ca o completare și distorsiune atât a democrației, cât și a socialismului, și prin urmare, o întruchipare pură a resentimentului care există atât în ambele, cât și în cultura noastră în general.

Un text extrem de actual, o veche avertizare într-o nouă perioadă de expansiune a populismului autoritar.

„Meno ter Braak, o figură importantă a literaturii olandeze în secolul XX, se numără printre cei mai proeminenți și mai combativi critici ai autoritarismului. A apărat valorile umaniste europene chiar și în vremuri de grav pericol politic.” Humanistische Canon.nl

„Ascensiunea lui Hitler a schimbat totul pentru ter Braak, care până atunci se afla într-un proces interminabil de ucenicie. După 1933, a evoluat într-un politician fără partid care studia și respingea marile ideologii.” Historisch Nieuwsblad