Această cercetare oferă o cunoaștere suplimentară referitoare la modul în care liderii școlari își exercită puterea în interacțiunea zilnică cu membrii comunității școlare (subdirectori, personal didactic și elevi) și modalitățile prin care acest proces influențează stilurile de conducere predominante.
Prezintă un studiu de caz, care a fost realizat într-o școală de învățământ secundar, iar datele colectate prezintă o analiză micropolitică a stilurilor de conducere utilizate de un director. Rezultatele cercetării se armonizează cu cercetări anterioare care subliniază că sistemele educaționale foarte centralizate împiedică directorii să exercite leadership.
Directorul presupune că rolul său este să introducă stiluri de conducere care asigură funcționarea normală a școlii dintr-o perspectivă interumană și ierarhică caracterizată prin evitarea confruntărilor. Abordarea de evitare a conflictelor din partea directorului a permis elevilor să încalce regulile, provocând nemulțumiri profesionale în rândul profesorilor.
Lipsa de leadership și eschivarea responsabilităților au creat un gol care a permis dezvoltarea unei mentalități de deconectare, rezultând în faptul că directorul, subdirectorii și profesorii erau disociați de rolurile lor profesionale. Mentalitatea de deconectare a personalului a influențat sentimentul de apartenență al elevilor (aparțin și îmi aparține) în comunitatea școlară.
Rezultatele subliniază rolul insuficient al școlii ca instituție profesională, un loc în care se formează opiniile tinerilor (cetățeni).
