Atât autorul, cât și data exactă când a fost scrisă lucrarea rămân - așa cum se întâmplă cu majoritatea textelor apocrife ale Bibliei - necunoscute. Totuși, diverse mărturii ne conduc să o plasăm la începutul secolului al IV-lea d.Hr., în perioada tetrarhiei romane.

Atunci, în mijlocul focului persecuțiilor pe care autoritățile le vor declanșa împotriva creștinilor, va lua naștere din nevoia de a apăra credința „Evanghelia lui Nicodim” - sau, altfel spus, „Actele lui Pilat”, pentru a folosi titlul prin care apocriful apare pentru prima dată în sursele antice.

Zvonerile, în mod specific, care circulau din gură în gură printre membrii Bisericii, despre procesul lui Isus Hristos, se cristalizează sub presiunea condițiilor externe într-un text scris, care relatează minut cu minut ce s-a întâmplat în praetorium-ul Ierusalimului în timpul judecării Omului-Dumnezeu de către Ponțiu Pilat.

Multe detalii necunoscute ale Patimilor, pe care nu le păstrează evangheliștii oficiali ai Bisericii, sunt descrise în apocrif cu un scop evident apologetic: să se aducă lumină clară asupra cauzelor care au condus la urmărirea judiciară a lui Isus Hristos și, ulterior, la moartea sa nedreaptă pe cruce pentru acuzația de „trădare gravă” (crimen laesae majestatis), conform legii romane.

Întreaga conspirație țesută împotriva lui de către marii preoți și cărturarii iudeilor iese la iveală prin examinarea martorilor, care se prezintă spontan și depun mărturie în fața Ponțiului Pilat. Din gura lor auzim, de asemenea, multe dintre minunile săvârșite de Isus, precum cele asupra orbului din naștere (Ioan 9, 1-7) sau asupra slăbănogului din Capernaum (Matei 9, 1-8), fapt care confirmă misterul metafizic ce înconjoară protagoniștii, dar și finalul procesului.