Analizează revizuirea inovatoare a limbajului poetic în raport cu producția de discurs. Scriitorii și artiștii de avangardă ai secolului al XX-lea au reconstruit radical limbajul poetic, adoptând teorii și tehnici științifice, concentrându-se pe procesul corporal al discursului oral. Această "scriere sonoră" modernistă se concentrează pe producția corporală a discursului, pe care o transpune într-o formă poetică, ușor de citit, grafică.

Scrierea sonoră modernistă își propune să surprindă fenomenul auditiv al articulării fonetice prin mijloace grafice. Tobias Wilke examinează scrierea sonoră de la începuturile sale în domeniile secolului al XIX-lea, cum ar fi fiziologia și fonetica experimentală, urmărind rolul său în practicile estetice ale avangardei interbelice până la reintroducerea sa în perioada postbelică. Aceste lucrări explorează posibilitatea tranziției de la auzibil la vizibil, de la discurs la notare, de la corp la urmă.

Folosind diferite tehnici și concepte, această căutare a unor noi posibilități a jucat un rol central în transformarea poeziei într-un spațiu de proces experimental lingvistic radical. Examinând lucrările scriitorilor și artiștilor — inclusiv Raoul Hausmann, Kurt Schwitters, Viktor Shklovsky, Hugo Ball, Charles Olson și Marshall McLuhan — Wilke oferă o nouă perspectivă asupra istoriei avangardei secolului al XX-lea.

Pagini: 272, Anul publicării: 0422, Dimensiuni: 15.2x15.2cm